Nedorind să facem imediat lungul drum înapoi către îndrăgitul meu Land Rover, i-am sugerat lui Elie să se ducă spre golf, iar eu să pornesc, fără vreo țintă anume, să văd dacă există și alte locuri unde să ne încercăm momeala.

Am găsit imediat ceea ce căutam – o mică spărtură în gheață lângă un mal abrupt. Am decis să îmi pregătesc lanseta și să pescuiesc vreo două ore.

Cu toate că Patshull nu este un lac imposibil pentru pescuit iarna la crap, totuși nu pot spune că este ușor de pescuit pe el în acest anotimp. Dacă a fost posibil să agăț un pește la Patshull în astfel de condiții, atunci cu siguranța că eram în stare să agăț orice crap și oriunde.

Dacă mă gândesc mai bine, îmi dau seama că pescuitul în lacuri înghețate fie parțial fie total, a fost mai productiv decât pescuitul în ape reci, luând în considerare raportul între numărul de capturi per numărul de ore petrecute de monturi în apă.

Rareori am ales să pescuiesc în ape înghețate, dar atunci când am făcut-o am avut câteva capturi de crap interesante. De fiecare dată nu mă așteptam să găsesc acele lacuri înghețate și pur și simplu îmi era greu sa mă întorc la mașina și apoi acasă. Dacă aș fi știut că lacurile sunt înghețate înainte de a pleca de acasă, atunci sunt sigur că aș fi în continuare în postura de a nu fi experimentat pescuitul la crap cu partea de sus a lansetei scoasă pentru a putea aduce crapul în minciog.

Când ninge, temperatura nu scade foarte mult. Dacă temperatura scade foarte mult, nu ninge – pur și simplu. Deși imaginea crapului pe ninsoare este spectaculoasă, de fapt condițiile meteorologice nu sunt atât de vitrege.

Crapii presimt atunci când un val de frig se apropie, sunt foarte sigur de asta. Cred că multe dintre animale presimt acest lucru. Poate e vorba de un al șaselea simț. Cred că și oamenii din epoca de piatră puteau s-o facă cu destul de multă precizie.

Animalele sălbatice pot prezice vremea mult mai eficient decât o fac meteorologii de la televizor. Cred cu tărie că noi, oamenii, ne-am pierdut multe dintre simțurile noastre naturale și datorită faptului că ne înfofolim în haine groase și ne cuibărim în casele noastre bine încălzite.

Câteva întâmplări asemănătoare în sezoanele care au urmat mi-au schimbat părerea. Crapii se hrănesc intens înainte de venirea unei perioade reci și de durată lungă. Sunt sigur că ei știu cu mult timp înaintea noastră că vremea se va schimba.

În prezent iau temperatura apei doar la sfârșitul partidei de pescuit sau după ce prind un pește. Nu vreau să știu de la începutul partidei de pescuit dacă apa este prea rece. Cred că pragul critic de 4°C este de fapt pragul la care majoritatea monturilor cu auto-înțepare devin practic nefolositoare pentru pescuitul la crap. Acum știu că se hrănesc și în ape mai reci de 4°C – doar am fost martor la așa ceva. Totuși, fiind vietăți cu sânge rece, crapii se mișcă atât de încet încât monturile folosite pentru auto-înțepare nu agață nimic. Crapii nu se vor mișca suficient de repede pentru a se auto-agăța.

Trebuie să fiți foarte atenți când manipulați crapul în perioadele cu vreme extrem de rece deoarece mâinile voastre îl vor „arde”.

Cu cât simțiți crapul mai rece – deoarece mâinile voastre sunt considerabil mai calde – cu atât mai mult are tendința de a se zbate mai tare.

În mod similar, crapului îi face plăcere să stea sub ceva care să îl acopere și, din nou, acest lucru îi oferă o zonă de confort luminată – întunecată. Totuși, cel mai remarcabil lucru pe care l-am descoperit este că sunt atrași de marginea stratului de gheață de pe lacurile semi-înghețate. De exemplu, o lansare cât mai aproape de marginea gheții vă va aduce rezultate mult mai bune decât pescuitul în apropierea structurilor clasice.

Îmi aduc aminte că într-o zi de iarnă mă plimbam pe lângă acest lac, zi în care acesta era complet înghețat la suprafață. M-am urcat pe gheață. Lacul se îngustează într-o zonă plină de stuf. Mi-am croit drum printre stuf către un mic bazin unde de obicei poți să găsești știuci urmărind peștii mai mici. La momentul respectiv am fost surprins să văd doi dintre cei mai mari crapi împreună cu alții mai mici, înotând în nu mai mult de jumătate de metru de apă, sub gheață, în acel mic bazin. Ceea ce a fost și mai surprinzător pentru mine, crapii se și hrăneau.

Acesta a reprezentat pentru mine un punct de cotitură în ceea ce privește pescuitul la crap iarna. Acei crapi erau acolo în cea mai mică apă pentru că vroiau să fie acolo. Nu presiunea pusă de pescarii de pe lac îi împinsese acolo. Crapii erau acolo deoarece acela era cel mai confortabil loc pentru ei. Celălalt capăt al lacului avea adâncimi de până la 4,5 metri și ar fi necesitat o cantitate mult mai mare de energie pentru încălzirea apei. În acea zi am văzut cum una dintre cele mai mari piese de puzzle ale pescuitului de iarnă s-a plasat la locul ei.

Vă dă de gândit?